1 - Referitor la pazirea Sabatului, ce insemna "sa nu-ti faci gusturile tale,... neurmand caile tale, neindeletnicindu-te cu treburile tale si nededandu-te la flecarii," si „sa nu-ti faci placerile tale in Sabat”? 

2 - Ce insemna ca "Sabatul a fost facut pt om si nu omul pt Sabat"?

GUSTURILE TALE ŞI GUSTURILE LUI

Prima întrebare citează din Isaia 58:13-14, unde traducerea CNS (Cornilescu) are următorul conţinut:

„13 Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfîntă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu -L, şi dacă-l vei cinsti, neurmînd căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededîndu-te la flecării,  14 atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.”

Aş vrea să fac o remarcă, înainte de a-ţi răspunde: în multe cazuri poţi găsi singur răspunsul, consultând cât mai multe şi mai diverse traduceri biblice. Traduceri biblice româneşti disponibile online sunt: Biblia [Cornilescu], Biblia, Ediţia Jubiliară (Bartolomeu Anania, 2001), Biblia, Traducere Literală Nouă (GBV, Bucureşti 2001), Biblia de la Blaj (Samuel Micu, 1795), Biblia Sinodală (V. Radu & Galaction, 1994). 

Există însă mult mai multe traduceri străine (în engleză şi în alte limbi), disponibile pe internet, de exemplu, la Bible Study Tools şi în multe alte locuri excelente (just ask Mr Google!). Iată, de exemplu, o traducere pe care o găsesc, în acest caz, foarte bună, Complete Jewish Bible (CJB):

13 "If you hold back your foot on Shabbat from pursuing your own interests on my holy day; if you call Shabbat a delight, ADONAI's holy day, worth honoring; then honor it by not doing your usual things or pursuing your interests or speaking about them. 14 If you do, you will find delight in ADONAI - I will make you ride on the heights of the land and feed you with the heritage of your ancestor Ya'akov, for the mouth of ADONAI has spoken." [notă FL referitor la Adonai: ori redai numele Yahwé, ori păstrezi convenţia tradiţională şi traduci „the Lord”, dar nu Adonai („Domnul” în ebraică)].

Traducătorii CJB (o biblie pentru evrei), au tradus aici termenul ebraic חפץ hēfeţ ca interests. După lexicoanele HALOT (Koehler-Baumgartner) şi Holladay, חפץ hēfeţ înseamnă următoarele:

— 1. joy, pleasure, 1S 15:22; Je 22:28; Ec 12:10, Pr 31:13;

— 2. wish 1K 5:24;

— 3. costly [jewels] Is 54:12, treasure, jewel Pr 315 & 811;

— 4. affair, business Ec 3:1.17, Is 58:13; Ec 5:7.

Care dintre aceste sensuri a fost intenţionat aici cel mai probabil? Autorii, bazaţi pe diverse studii lingvistice făcute de diferiţi experţi, au menţionat referinţa la Is 58:13 în dreptul sensului #4 (afacere, ocupaţie, „biznis", „gheşeft”). Biblia sinodală (Galaction) traduce acelaşi termen prin „treburile”: 

13. Daca iti vei opri piciorul tau in ziua de odihna si nu-ti vei mai vedea de treburile tale in ziua Mea cea sfanta, ci vei socoti ziua de odihna ca desfatare si vrednica de cinste, ca sfintita de Domnul, si vei cinsti-o, fara sa mai umbli, fara sa te mai indeletnicesti cu treburile tale si fara sa mai vorbesti desertaciuni, 14. Atunci vei afla desfatarea ta in Domnul. Eu te voi purta in car de biruinta pe culmile cele mai inalte ale tarii si te voi bucura de mostenirea tatalui tau Iacov, caci gura Domnului a grait acestea.

Cealaltă expresie, „dedare la flecării”, sau, (după traducerea sinodală), „a vorbi deşertăciuni”, este o aproximare a expresiei ebraice דַבֵּר דָּבָר dabbēr dābār, care în mod literal ar însemna a vorbi cuvinte (lucruri). În mod normal, ar trebui înţeleasă ca a vorbi orice fel de cuvinte (subiecte / lucruri)”, adică a sporovăi, a tăifăsui, cf. 2Sam 19:30 (a spune propriile cuvinte). În Isaia 8:10 este de obicei tradusă cu a face propuneri, a lua decizii, şi la fel apare în lexiconul lui Holladay. Totuşi, acest sens, este o atracţie contextuală de la prima propoziţie din frază.

În Isaia 58, contextul este „interesul tău”, „treburile tale”. Prin urmare, expresia „a vorbi cuvânt / cuvinte”, înseamnă a trăncăni despre interesele şi treburile tale, a pălăvrăgi despre subiecte profane (e.g. de la politică până la maşini, sport, obsesii personale, economice şi culturale, etc). Nu doar „flecăriile" sunt aici vizate, ci chiar şi cele mai serioase discuţii care exprimă îngrijorările, obsesiile şi planurile privitoare la ale tale, la cele profane (bune, dar ne-sfinte, nespecifice dezvoltării relaţiei cu Dumnezeu şi cu semenii, subiecte ale celor şase zile).

Este adevărat însă că termenul menţionat înseamnă şi plăceri, distracţii, dorinţe, capricii, mofturi. Textul are sens şi în acest caz. Ba chiar este sensul primar al termenului. Nu am timp acum să studiez de ce autorii lexiconului consideră că în Isaia 58 este preferabil sensul de afacere, ocupaţie. Avantajul alegerii termenului interes este că acesta înseamnă şi plăcere şi business. Am auzit că unii interpretează ideea aceasta în sensul că a face dragoste în noaptea sabatului este o profanare, un păcat. Realitatea este că Biblia foloseşte noţiunea de profanare (pângărire) în cazul în care un bărbat are relaţii vinovate, nelegitime cu o femeie, indiferent de ziua în care s-ar întâmpla. Dar nicăieri Biblia nu numeşte relaţiile intime între soţi o profanare a sabatului. Legea lui Moise vorbeşte foarte mult despre sabat şi despre cum trebuie păzit, deasemenea vorbeşte foarte mult şi despre păcatele sexuale. Dar niciodată nu se afirmă că dacă soţii se iubesc în zi de sâmbătă, fac păcat. Sexul legitim este o expresie legitimă a dragostei (dacă este !). Nimeni nu contestă că este o plăcere. Dacă se urmăreşte doar o plăcere egoistă, nu este o exprimare constructivă, oricând s-ar întâmpla. Plăcerea vine dintr-o nevoie naturală, şi în unele cazuri este nerealist să crezi că o poţi stăpâni cu succes şi fără urmări neplăcute. Ce se potriveşte mai bine cu spiritul sabatului: a petrece un timp pentru satisfacerea unei plăceri care întăreşte relaţia, sau să petreci noaptea perpelindu-te pe toate părţile, cu părere de rău că sabatul te privează de o bucurie naturală?

Dumnezeu a pus plăcere, gust şi în mâncare. Unii au descoperit că pot trăi în sabat şi fără să mănânce. Eu le-aş recomanda tuturor să nu postească sâmbăta, să-şi aleagă oricare altă zi de post, dacă chiar trebuie – de preferat vinerea, pentru ca sâmbăta să fie aşteptată pentru un motiv în plus. Masa este o bucurie socială, o ocazie de mulţumire lui Dumnezeu. Nu mă refer la un banchet, ci la o masă simplă şi gustoasă. Îndeosebi pentru copii, modul în care tratăm sabatul poate fi determinant pentru preferinţele lor de mai târziu. Dar a-ţi îmbrăţişa soţia, ori a o săruta în sabat, a-i face un masaj, nu este, oare, tot un gust, o dorinţă? Nu se poate şi fără „astea" ? – ar întreba cineva. Nu crapă omul dacă nu mănâncă o zi, sau dacă nu se atinge de femeie etc. Nu păţeşte nimic dacă sâmbăta va sta între patru pereţi 12 ore, plus alte 12 ore între alţi patru pereţi, în loc de a se plimba cu familia prin codru, pe câmp, pe malul unui lac, sau într-o vizită benefică. Dar realitatea este că sabatul, în timp ce refuză distracţiile lumeşti (Sabatul nu este pentru o vizită în Disneyland, chiar dacă faptul este nevinovat într-o altă zi).

Poate uneori nu reuşim să distingem dacă provocarea respectivă este o bucurie permisă sau nepermisă în sabat. Nu se pot face reguli care să cuprindă orice situaţie posibilă. Dar dacă înţelegi principiul, că sabatul trebuie să fie o „desfătare în Domnul", atunci vei evita toate acele distracţii care nu sunt compatibile cu spiritul şi atmosfera sfântă a sabatului, şi vei cultiva bucuriile sfinte, care onorează pe Dumnezeu şi pentru care sabatul a fost în mod special creat. Lucrurile care aduc sufletului omenesc bucurie, uşurare şi pace, chiar dacă ţin de domeniul trupului. Aici se includ nevoi naturale şi plăceri legitime, pe care unii le consideră fie tolerate, fie ruşinoase, ca şi cum nu ar avea pecetea creaţiei şi a providenţei: întreţinerea prin mâncare şi băutură, tratarea pentru vindecare şi pentru calmarea durerii, satisfacerea nevoilor sufleteşti şi sexuale ale partenerului de viaţă).

Imaginaţia ne poate ajuta să înţelegem că în cazul familiilor în care nu sunt ambii soţi adventişti, soţul „necredincios" (cu sau fără ghilimele), dacă i se va întoarce spatele în ziua sabatului, va avea un motiv sensibil pentru a nu accepta vreodată o credinţă care tinde să-i submineze relaţiile cu partenerul de viaţă. Copiii neconvertiţi (şi toţi sunt aşa de la natură) de asemenea, vor avea tendinţa să respingă sabatul, pentru că n-au găsit în el bucurii pentru mintea şi sufletul lor. Ni s-au dat multe sfaturi inspirate în privinţa aceasta şi nu avem scuze.  

Nu ştiu dacă la asemenea probleme ai dorit un răspuns, dar pentru că a fost la subiect, am adăugat şi acest aspect, ştiind că există o tradiţie în această privinţă. Dacă cineva se abţine, nu este păcat (dacă abstinenţa este o înţelegere reciprocă, nu asumată de o singură parte – a se vedea 1 Corinteni 7:3-5). Dar imaginaţi-vă că există cazuri de bărbaţi care lucrează la distanţă toată săptămâna, şi abia vineri seara sunt şi ei în familie. Ce răspuns ar trebui să primească soţul? Imaginaţi-vă că o soţie este foarte sensibilă la cuget, şi se gândeşte că israeliţii la Sinai s-au abţinut cu trei zile înainte de întâlnirea cu Dumnezeu, ca urmare încearcă să aplice această situaţie care a fost unică în istoria lui Israel (Se pare că doar în Ziua Ispăşirii, singura zi de post obligatoriu pe an, trebuiau întrerupte relaţiile intime. În mod similar, în zilele de post asociat cu pocăinţa pentru păcate grave, când profeţii chemau poporul la trezire. Pocăinţa este socotită atât de urgentă şi de serioasă, nevoia cercetării adânci a sufletului este atât de mare, încât omul nu mai vrea nici masă, nici pat, îşi pune sacul pe trup şi îşi presară ţărână în cap. În caz de război, tânărul soţ nu era chemat la luptă în primul an – „anul de miere" (Dt 24:5). Dar în caz de pocăinţă personală sau comunitară, nici o altă nevoie şi bucurie nu trebuia să primeze asupra nevoiei şi bucuriei împăcării cu Dumnezeu. Până şi mirii erau invitaţi de profeţi să iasă din odaia de nuntă (Ioel 2:15-16).         

Cine este domnul sâmbetei ?

În ce priveşte maxima lui Iisus din Marcu 2:27 (,,Sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă”), eu o înţeleg în contextul în care a fost dată şi în contrast cu iudaismul oficial, care până astăzi susţine că omul a fost făcut pentru Lege, nu Legea pentru om. Dacă Iisus nu ar fi permis discipolilor Lui să mănânce, pentru că era zi de sâmbătă, aceasta ar fi însemnat că Sâmbăta este doamnă şi omul este robul ei. Dumnezeu însă a făcut pe om (bărbat şi femeie), domn încă de la început, guvernator al lumii create (Geneza 1:28). APOI a fost făcută sâmbăta.

Se poate înţelege mai bine relaţia dintre om şi sâmbătă, prin comparaţia cu relaţia bărbat-femeie, aşa cum apare în teologia lui Pavel. În tabelul de mai jos, cele două texte sunt puse în paralel şi marcate semnificativ cu A (afirmaţie), N (negaţie cu adversativă) şi C (concluzie).

Concluzia este că, după cum soţul, în limbajul lui Pavel, are un gen de autoritate asupra soţiei, la fel şi neamul omenesc este domn peste sâmbătă. Această domnie se referă la faptul că în sabat, omul este fiu liber al Marelui Domn, aşa cum a fost făcut în paradis. Legea lui Moise nu interzisese nicăieri libertatea de a lua un fruct sau seminţe, sau altceva, ca să mănânci. Se specifică doar faptul că activităţile de bucătărie propriu-zisă (facerea focului, gătitul şi tot ce ţinea de acestea: tăierea unui animal, tocare, pregătiri specifice) trebuiau făcute în Ziua Pregătirii (Vineri). A lua un fruct sau o nucă din pom, un strugure din vie, sau spice din lan, nu implica nici un fel de preparări, era chiar mai simplu decât aşezarea unei mese, cu toate blidele şi tacâmurile, care mai apoi trebuie şi spălate. Îşi imaginează cineva că Adam şi Eva în paradis şi-ar fi cules fructele, pepenii, strugurii sau pâinea naturală (grâul) de vineri, păstrându-le în iarbă, sau mai degrabă le luau direct din natură, proaspete şi fără nici un fel de umbră de „lucrare” profană ? 

Logica propoziţiei este că Iisus este Domn al Sâmbetei pentru că el este Christosul (Fiul omului), dar chiar şi în calitate de om, nu doar ca Dumnezeu (observă, după genealogia din Luca 3, Iisus este Fiu al lui Dumnezeu, în calitate de fiu al lui Adam”). Această afirmaţie îl face pe credincios liber, dar şi responsabil în acelaşi timp, în sabat. Omul a fost făcut domn, dar să nu uităm, că Domnul Dumnezeu l-a făcut pe Adam vicerege, guvernator în numele şi în serviciul Suveranului universului, omul rămânând în continuare sub autoritatea lui Dumnezeu. Domnul Dumnezeu, Creatorul, a dat apoi porunci domnului Adam. Creatura nu a fost lăsată să decidă singură până unde îşi poate întinde domnia. Între cei doi, e simplu de înţeles, nu există un legământ frăţesc, de egalitate, ci un „tratat de suzeranitate".

Continuând analogia, rezultă că, după cum soţul, cu toată autoritatea care i s-a dat, nu are dezlegarea de a-şi maltrata soţia, nici măcar prin neglijenţă, dimpotrivă este dator s-o iubească (1Pt 3:7; Ef 5:25; Col 3:19) la fel şi omul, în general, nu are nici o dezlegare de la Christos să anuleze, să blameze sau să profaneze Sâmbăta, pe motiv că i-ar fi sclavă. Femeia a fost făcută pentru bărbat, dar ca soţie pe care acesta s-o iubească şi s-o preţuiască potrivit cu natura ei spirituală şi fizică. Sâmbăta a fost făcută, într-adevăr, pentru om, dar a fost făcută pentru om ca sabat, nu ca zi obişnuită. Cele şase zile nu au fost făcute, oare, tot pentru om? Desigur, dar acestea au fost făcute pentru om ca zile de muncă, de robie, de satisfacerea naturii ludice a omului, de creaţie, etc., în timp ce sabatul a fost creat pentru om ca zi închinată lui Dumnezeu. Nu a fost închinat omului ci a fost făcut în favoarea, spre binele omului, ca să slujească celor mai profunde nevoi spirituale şi fizice ale acestuia.