| „Toate lucrurile sunt îngăduite” (!?) |
 |
| Ultima actualizare în 26 Martie 2010 |
|
Multă vreme am fost supărat pe Pavel, pentru această afirmaţie hazardată şi contradictorie pe care o face în mod repetat:
Toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nu toate sînt de folos; toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine.” CNS 1 Cor 6:12 Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. CNS 1 Cor 10:23 Afirmaţia este mai mult decât hazardată, este complet derutantă: deloc nu este adevărat că toate ne sunt permise. Peste tot ne întânim cu restricţii superioare autorităţii şi conştiinţei noastre. Dar şi conştiinţa ne este educată astfel încât ştim că nu ne putem permite să facem tot ce ne trece prin cap. Deasemenea, afirmaţia aceasta contrazice ceea ce învaţă apostolul în alte locuri, că există şi lucruri neîngăduite (e. g. „...lor nu le este îngăduit să ia cuvîntul ...” CNS 1Cor 14:34; „cuvinte ... pe cari nu-i este îngăduit unui om să le rostească” CNS 2Cor 12:4). Ca să nu mai vorbim de multe texte în care apostolul se referă la legea lui Christos, la mânia şi judecata lui Dumnezeu, adesea mustrând pe cei care învaţă sau fac lucruri nelegiuite. În nici un sens nu putem spune că toate lucrurile ne sunt permise. În 1 Cor 6:12, afirmaţia problematică devine chiar amuzantă (teoretic), în diverse traduceri româneşti, deoarece este aşezată la începutul unei noi secţiuni, pe care traducătorul sau editorii au intitulat-o Despre curvie (CNS), Despre desfrâu (NTR), sau mai gogonat, Despre adulter (WTB). Titlul se potriveşte subiectului major al secţiunii, dar nu subiectului imediat. După un asemenea titlu, traducerea „toate lucrurile îmi sunt îngăduite” apare ca o dezlegare la desfrâu. Iar în cazul traducerilor care nu au adăugat titlu, problema rămâne la fel de încurcată, deoarece versetele anterioare (9-11) menţionează tot felul de păcate trupeşti pentru care amatorii acestora „nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu”. În acest context, „toate sunt îngăduite” sună straniu şi neconvingător. Celelalte traduceri româneşti, pe care le am acum la îndemână, nu m-au ajutat mai mult, doar că unele, fiind mai literale, nu au adăugat cuvântul „lucrurile”, sau au preferat termenul actual „permise”, în loc de „îngăduite”, iar în cazul unor traduceri vechi, apare arhaismul „slobode”:
Toate lucrurile îmi sunt permise (TBS -2002) Încă şi mai clară, dar inacceptabilă, este traducerea WBT Bucureşti 2000: Am voie să fac orice. (Serios ?). Am prieteni care spun că Pavel chiar asta a vrut să spună: „Acum, în dispensaţia harului, avem libertate deplină. Christos ne-a eliberat de sub blestemul Legii şi suntem absolut liberi să facem tot ce dorim. Iar dacă nu facem tot ce am dori este doar pentru că ne dăm seama că unele lucruri nu sunt constructive.” Aceasta pare a fi o etică superioară, deoarece alegi să faci ce este cel mai bine, nu dintr-o constrângere exterioară, ci din convingere şi din raţiuni idealiste. Însă în ciuda nobleţei acestui idealism, care nu s-ar putea aplica decât îngerilor şi, cu oarecare precauţii, sfinţilor, afirmaţia rămâne extrem de problematică. Creştinii serioşi nu observă de obicei problema aceasta în text, şi bine fac că nu iau în serios aparenta dezlegare. Dacă ar lua-o în serios, mulţi ar spune: „OK, voi face ce mă învaţă instinctele şi mama natură! Dacă mi-ar plăcea o aventură cu femeia altuia, sau subtilizarea unei sume prin mijloace ’curate’, electronice, nu pot fi condamnat de legea lui Christos, fiindcă Pavel zice că toate îmi sunt îngăduite. Zici că ’nu toate sunt de folos’? Las’ pe mine, am să văd eu dacă-mi sunt de folos sau nu, dar mai întâi vreau să ştiu: într-adevăr, toate îmi sunt îngăduite ?” Să nu-mi spuneţi că Dumnezeu declară totul permisibil, pentru ca mai apoi să ne pedepsească pentru că ne-am permis să-I luăm în serios permisiunea ! Şi ce înseamnă, de fapt, îngăduit, permis, slobod ? Există limite semantice ale adjectivului toate? Răspunsul că nu toate acţiunile sunt folositoare, ziditoare, înţelepte, benefice etc., nu este suficient de puternic pentru a feri pe cineva de păcat. Omul credincios, chiar mai mult decât cel păcătos, se poate teme cu adevărat de judecata divină şi de pierderea şansei la viaţa veşnică. Dar dacă-i spui doar că nu-i frumos, Gigel, nu-i înţelept, nu-i constructiv, nu-ţi face bine, nu e cel mai sănătos, ispita concretă rămâne totuşi mai puternică decât motivaţia idealistă. Marea masă a oamenilor religioşi nu doresc să fie sfinţi, să aibă merite supererogatorii, să aibă primele locuri în rai. Singurul lucru pe care şi-l doresc ei este să profite cât mai mult de viaţa aceasta şi să n-o piardă nici pe cealaltă, chiar dacă acolo vor avea ultimul loc, fără coroniţă. Cu alte cuvinte, mulţi creştini sunt ca şi corintenii, care aveau destule probleme cu atracţiile terestre de tot soiul. Spune-i unui corintean: „toate îţi sunt permise, ai voie să faci orice”, şi el te va lua în serios. Dacă adaugi că o anumită acţiune nu-i chiar înţeleaptă, va fi această motivaţie suficientă pentru ca el să facă o nouă alegere, mai bună? Prea mult credit dăm uneori versiunii biblice cu care ne-am obişnuit. Greu am învăţat eu însumi că trebuie să verific orice.
Traducerile biblice străine redau în mod variat afirmaţia acesta:
I am (/We are) free to do all things (BBE). 2. Multe traduceri aşează afirmaţia între ghilimele, indicând că Pavel citează o afirmaţie străină, pe care o respinge:
'Everything is permissible (for me)' (NJB, CSB, NIV) Această soluţie, aşezarea afirmaţiei în ghilimele este, desigur, mai convenabilă pentru armonia teologică internă a scrierilor lui Pavel. Dar întrebarea este dacă aceasta a fost intenţia autorului. Iniţial m-a atras soluţia aceasta, dar acum mi se pare dificil de explicat de ce autorul repetă această afirmaţie zurbalie, încât apare de două ori în capitolul 6 şi încă de două în capitolul 10. Este verosimil ca Pavel să fi citat în mod repetat o sursă eretică? În opinia mea, soluţia înţelegerii şi apoi a traducerii corecte a acestei afirmaţii, depinde de rezolvarea a două probleme semantice din text: 1. Este oare vorba de simpla îngăduinţă, permisiune, libertate, „putere” , sau mai degrabă de legalitate, legitimitate, cadru legal, aşa cum redau multe traduceri englezeşti: lawful?
2. Adjectivul „toate” are aici un sens absolut ? Dacă sensul este absolut, atunci afirmaţia „toate sunt permise” este cel puţin imorală şi prin urmare inacceptabilă. Varianta „toate sunt legitime” este în plus şi absurdă. Unii traducători însă au înţeles că adjectivul „toate” este folosit aici într-un sens relativ, limitat la contextul subiectului specific al discuţiei dintre Pavel şi corinteni. De exemplu, traducerea ETH (Etheridge, 1849), care redă NT Peshitto în engleză, adaugă în paranteză o precizare, care lipseşte din textul aramaic (siriac): All (food) is lawful to me. Deasemenea în literatura parabiblică, sensul de legalitate este accentuat. În 1 Macabei 14:44, expresia ουκ εξέσται este tradusă prin „it should not be lawful” (DRA KJA NAB) sau „it is against the law” (NJB). În scrierile lui Philo (Pla 1:169; Mig 1:115; Som 2:83; Ios 1:143; Mos 2:24; Spe 1:242.254) şi ale lui Josephus (Ant 4:225.234.266 ; 11:125; 13:252; 14:318; 15:259; 20:224.268; Jwr 1:465; 6:423), verbul acesta este folosit în esenţă cu referire la legalitate, legitimitate şi foarte frecvent cu sensul de „permis de Lege”. De fapt, acesta este sensul dominant şi în NT, în special în disputele dintre Iisus şi farisei, în Evanghelie, unde apar întrebări cu privire la ce este sau nu este permis să faci în ziua sabatului: Mt 12:2 ουκ εxέστιν ποει̃ν εν σαββάτω̃ (NET: doing what is against the law; NIB doing what is unlawful on the Sabbath). Nu îngăduinţe în afara Legii erau în discuţie, nu licenţa păcătoasă sau permisiunea de a încălca Legea se disputa, ci însăşi legitimitatea acţiunilor: ce permite Legea să faci în sabat. Iar apologia lui Iisus era întotdeauna de partea legitimităţii, nu de partea unei autorităţi personale mai presus de Lege. Acelaşi sens, referirea la legalitate, ar trebui luat în consideraţie în 1 Cor 6:12; 10:23, afară de cazul în care contextul ne-ar constrânge să adoptăm o nuanţă semantică diferită. A doua problemă din text se referă la sensul pragmatic al adjectivului πάντα. Sensul lexicografic este clar: toate, totul, orice. Dar cunoaşterea sensului unui termen nu este suficientă pentru determinarea înţelesul lui contextual. „Tot”, „toată”, „toţi”, „toate” – pot avea o aplicaţie absolută, aşa cum sugerează sensul evident al termenului, sau pot avea o aplicaţie limitată de contextul vorbirii, fenomen întâlnit de altfel în multe limbi, inclusiv în limbile biblice:
Toate aceste exemple ilustrează posibilitatea ca adjectivul „toate” să fie folosit cu un sens relativ, subînţeles, limitat de contextul logic al discursului, sau de contextul istoric. Şi în ambele cazuri (1Cor 6:12 şi 10:23), autorul se referă la aceleaşi probleme concrete care au apărut în discuţia cu corintenii; nu face aplicaţii universale şi absolute. Mai întâi, merită să observăm că în ambele locuri, afirmaţia despre care vorbim introduce o nouă secţiune, ceea ce ne arată că trebuie să limităm acest toate la subiectul care urmează imediat. Şi este încurajator să vedem că în ambele cazuri, apostolul se referă la subiectul mâncărurilor a căror legitimitate era disputată pe motive halakhice evreieşti (cărnuri suspecte de impuritate ceremonială, fiindcă provin de la păgâni, deci fie că au fost dedicate idolilor, fie că s-au contaminat ritual prin atingere, deoarece necredincioşii nu respectă nici Halakha nici Tora, de aceea nu trebuie să stai la masă cu un necredincios, de aceea trebuie să faci spălarea rituală a mâinilor, care nu este regulă de igienă, ci asigurarea unei purităţi mistice, o superstiţie preluată de la babilonieni): 1 Cor 6:13 „Mîncările sînt pentru pîntece, şi pîntecele este pentru mîncări.” 1 Cor 10:24 -- 11:1 «Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia. 25 Să mîncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. ...27 Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă, şi voiţi să vă duceţi, să mîncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului. 28 Dar dacă vă spune cineva: ,,Lucrul acesta a fost jertfit idolilor``, să nu mîncaţi, din pricina celui ce v'a înştiinţat şi din pricina cugetului; .... 29 Vorbesc aici nu de cugetul vostru, ci de cugetul altuia. Căci dece să fie judecată slobozenia mea de cugetul altuia? 30 Dacă mănînc, aducînd mulţămiri, de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru, pentru care mulţămesc? 31 Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu. 32 Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.» Acest subiect practic era disputat nu doar în Corint, ci şi în Roma (cf. Rom 14), în Creta (Tit 1:13-16), în Efes, Pergam, Tiatira (1 Tim 4:3-5; Ap 2:6.14.20), Colosse (Col 2:20-23), Antiohia (Gal 2:11-13), în Galileea (Mc 7) şi nu în ultimul rând, la Ierusalim (FA 11:2-3; 15:19-21). În unele locuri apăruseră şi poziţii care duceau la extrem liberalismul lui Pavel, sau poziţii sincretiste, combinaţii de superstiţii iudaice şi filosofii mistice păgâne (pre-gnostice). În 1 Cor 6:12, apostolul crează un joc de cuvinte, cu două forme ale aceluiaşi verb, mai greu de redat în traducere, dar important pentru exegeza textului: πάντα μοι έξεστιν αλλ’ ουκ εγω εξουσιασθήσομαι υπό τινος Toate sunt legitime pentru mine, dar niciuna să nu aibă legitimitate peste mine (var. „Am drept la toate, dar nimic din acestea nu trebuie să aibă drept asupra mea.” „Toate îmi sunt în putere, dar niciuna nu trebuie să aibă putere asupra mea”. „Toate îmi sunt permise de Lege, dar nici uneia nu trebui să-i permit să mă dirijeze.” etc). Acest joc de cuvinte subliniază sensul de „a fi în drept legal”, „a fi liber/stăpân peste”. Textul aramaic (Peshitto) redă în modul cel mai natural acest joc de cuvinte derivate din radicalul šallaτ (a avea drept legal, a stăpâni), de unde provine şi cuvântul sultan (šolτan = stăpânire, autoritate). Sensul este foarte exact comparabil cu cel grecesc: kol šallīτ lī, ellå’ ‘ălay ’nåš lå’ ništallaτ. În concluzie, „toate [mâncărurile care sunt în discuţie] îmi pot fi permise de Lege, dar nu toate mă avantajează” (– niciuna nu trebuie să aibă control asupra deciziilor mele; – nu toate „zidesc”). În epistolă, autorul se referă nu la avantajele personale, trupeşti, ci la avantajele comunitare, spirituale: pentru zidirea Bisericii, pentru a nu scandaliza pe fraţii hiperconştiincioşi, etc. Pentru a convinge pe corinteni de avantajele renunţării la anumite lucruri la care avem dreptul, apostolul dă exemple personale în 1Cor 9. El nu s-a folosit de anumite drepturi legitime (a fi căsătorit, a mânca ce doreşte, a fi salarizat de Biserică etc.), pentru a putea sluji mai mult Evanghelia, pentru gloria lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor. Acest principiu al renunţării la unele din toate drepturile noastre, întrucât chiar exercitarea unui drept al nostru ar putea lovi şi distruge pe altul, este urmat cu consecvenţă de Pavel în practica şi în scrierile lui. Cred că acesta este sensul urmărit şi în textul pe care l-am expus. NOTE CNS = abrevierea folosită pentru traducerea biblică a lui Dumitru Cornilescu, în programele electronice de cercetare biblică. A Literal Translation of the Four Gospels from the Peshito or Canon of Holy Scripture in Use Among the Oriental Christians from the Earliest Times. Longman, Brown, Green, and Longmans, London, 1849. Etheridge a fost un Doctor in Philosophy al Universităţii din Heidelberg şi membru al Societăţii Asiatice din Paris. http://www.lightofword.org/. |
