Replică la "Cine se teme de Bart Ehrman", de EddieConst Email

EddieConst „Nu avem acces la autografele Noului Testament.”

OK. Nu avem.

EC: „Textul contine erori de copiere si interpolari cu agenda teologica.”

Ai dreptate, dar contează şi procentul şi natura erorilor. În ce priveşte interpolările, toate la un loc sunt extrem de puţine, iar agenda teologică este probabilă numai în câteva cazuri, restul fiind simple adnotări care nu aduc nimic nou teologiei biblice.

EC: „Au existat o multime de evanghelii apocrife si crestinisme neortodoxe in primele secole.”

Au existat. Unele s-au fosilizat, pe altele le-a mâncat lupul.

EC: „Exista contradictii ireconciliabile intre evanghelii.”

Dacă priveşti Cartea ca un literalist inerantist, există contradicţii. Dacă priveşti evangheliile ca fiind mărturii diferite şi ai o teologie a inspiraţiei-revelaţiei ca aceea pe care o promova EGW în 1 Selected Messages 12-22, atunci nu te mai deranjează contradicţiile, ci încerci să pui cap la cap mărturiile şi să înţelegi mesajul, nu detaliul nerelevant. Dar chiar şi aceste contradicţii se pot rezolva, dacă dai prioritate martorilor oculari (Ioan, cea mai mare parte din Matei, ultimele părţi din Marcu). 

EC: „Nu avem o istorie exacta a vietii lui Isus.”

Exactitatea este necesară omului de ştiinţă, istoricului. Credinciosul are alte priorităţi; exactitatea nu l-ar apropia mai mult de Dumnezeu. Dacă spun că am depăşit demult 50 de ani, este suficient de adevărat pentru noi amândoi, nu este foarte importantă diferenţa exactă de vârstă şi în ce lună, zi, oră şi sub ce zodie ne-am născut fiecare.  Nici istoria nu are nevoie întotdeauna de o mare exactitate. Nu contează foarte mult dacă Alexandru a murit de malarie sau de epuizare şi băutură, sau dacă a fost otrăvit. Există şi detalii foarte importante, dar nu toate sunt aşa. Cea mai mare parte a vieţii lui Iisus a fost destul de asemănătoare cu celorlalţi galileeni, viaţa unui meseriaş. Ne-o putem imagina şi fără detalii biografice. Ultimii circa trei ani au fost plini de evanghelism itinerant şi vindecări în toată ţara. Dacă toate aceste evenimente le prezinţi într-o ordine aleatoare, în calitatea de credincios nu ai pierdut nimic. Dacă vrei mai multă exactitate, compararea dintre evanghelii permite suficientă ordonare cronologică a evenimentelor ca să arate cum s-a dezvoltat conflictul dintre Iisus şi Sanhedrin, astfel că chiar şi din punct de vedere istoric există destulă exactitate. Ştii vreun caz mai bine cunoscut şi cu tot atîţia martori din aceeaşi epocă?

EC: „Fundamentalistii pot sa triasca cu ideea unui copist care face greseli. Ceea ce nu pot accepta ei este ideea ca Dumnezeu ne-a daruit o Biblie imperfecta.”

Ce înseamnă „imperfectă” în mintea ta? Eu pot spune că Biblia este corectă, deşi inexactă, că este perfect adaptată scopului, ca divin inspirată, deşi imperfectă prin natura ei omenească. A spune simplu că Biblia este imperfectă este o expresie înşelătoare, deoarece Biblia este înainte de toate o colecţie de mesaje divin-inspirate. Dacă mesajul Bibliei este imperfect, ambiguu, greşit, şi trebuie să vină un teolog sau un filozof sau un om de ştiinţă, mai târziu, ca să ni-l explice, înseamnă că Dumnezeu n-a ştiut ce face. Biblia este într-adevăr imperfectă, dar aceasta numai din punct de vedere al expresiei umane: limbaj, logică, retorică, mod de gândire, amprentă culturală, unele detalii etc. Dar chiar şi acestea, sunt combinate cu gândirea lui Dumnezeu, cu intenţiile Lui, cu descoperirea dată de El, cu pricnipiile Lui, şi într-o măszră uriaşă, Biblia este foarte bună, frumoasă şi corectă, chiar din punct de vedere omenesc. În ciuda imperfecţiunilor inerente (ştiinţifice, istorice etc).      

EC: „Este atitudinea paralela cu cea a creationistului care poate traii intr-o lume modelata prin mecanisme darwiniene atata vreme cat acestea altereaza doar o creatiune perfecta la origine.”

Paralela este confecţionată de tine. În realitate, erorile scribale în Biblie dovedesc că inspiraţia verbală inerantă, presupusă în manuscrisele autografe, chiar dacă ar fi existat, nu ar avea nici un sens de moment ce Dumnezeu nu a luat măsuri ca să păstreze acea inerabţă primordială. De aceea, în mod necesar, manuscrisele autografe, chiar dacă erau ceva mai corecte din punct de vedere filologic, adică fără erorile scribale şi de traducere, nu puteau fi perfecte. Înţelegerea acestui fapt ne ajută să citim mai realistic Biblia. Comparaţia dintre cele două tipuri de evoluţie (biologică şi filologică) este doar interesantă.  

EC: „Evanghelia dupa Ioan a fost scrisa ca o biografie a lui Isus in conformitate cu teologia lui Pavel. Sinopticele sunt mult mai aproape de teologia iudeo-crestina.”

De ce n-ar fi mai paulin Luca, pentru că a fost colaboratorul lui Pavel? Până şi Marcion l-a preferat pe Luca. Orice s-ar spune despre Pavel, kerygma şi grafemele lui sunt nimic mai mult decât o parte necesară a revelaţiei canonice. Orice încercare de a-l aşeza deasupra celorlalţi autori biblici sau deasupra NT ca un fel de ghid de interpretare a întregului canon, este mai rău decât neînţeleaptă.

EC: „In doua randuri mi-am socat ascultatorii cu recursul la critica textuala a Noului Testament: odata cand am afirmat ca apocaliptica din 1 Pet 3:19 si toata epistola lui Iuda sunt inserari din Apocalipsa lui Enoh, si a doua oara cand am spus ca Pavel nu putea poruncii in acelasi context ca femeia trebuie sa taca si sa prooroceasca acoperita.”

Critica textuală se ocupă cu compararea manuscriselor şi stabilirea celei mai probabile versiuni originale. Uneori se propune emendarea textului, chiar pe motive dincolo de evidenţa textuală. Aici însă se deschide un  teren de speculaţii care permite oricui să facă scenarii şi să confecţioneze o Scriptură după propriile gusturi. Aşa ceva nu au făcut nici copiştii/redactorii evrei în mileniile trecute, şi este greu de acceptat scenariul speculativ-conspiraţionist lui Ehrman, care lasă în Scriptură sau scoate, potrivit cu ceea ce crede el că ar fi adăugat Biserica. Conspiraţionismul era singura direcţie în care-şi putea găsi mântuirea un inerantist informat. Ceea ce face el este mai mult decât critică textuală strictă, acest demers este nelegitim.  

Da, ştiu din experienţă că unii dintre ascultători pot fi şocaţi de informaţii cu totul diferite decât s-au aşteptat. Aceasta se întâmplă pentru că ne-am imaginat, la modul popular (dar şi cu încurajare din partea celor care ar fi trebuit să ştie mai bine), că Biblia este constituită din scripturi divin dictate, în care imaginaţia omenească sau împrumutirle literare, mai ales erorile omeneşti nu au ce căuta sub nici o formă. Şi eu m-am opus multă vreme ideii că NT ar putea cita (aparent cu autoritate) din apocriful lui Enoh. M-am convins doar atunci când am avut dovezi clare că apocriful e cu aproape un secol mai vechi decât NT, deci nu putem spune că Iuda sau Petru s-au inspirat din Pseudo-Enoh. Petru reflectă scenariul din Pseudo-Enoh în 1 două expresii din 1 Petru 3:19 şi în părţi din 2Petru 2. Nu „toată epistola lui Iuda” este „inserare” din Pseudo-Enoh, ci sunt 2-3 imagini. Bine ar fi să verifici personal, ca să nu laşi impresia că Iuda nu ar fi avut un mesaj propriu ci ar fi copiat la greu din Enoh. 

Referitor la Pavel, ce putea porunci sau nu în acelaşi context, e mai greu de spus. Cert este că în acelaşi context ne-au rămas de la el ambele „porunci”. Eu cred însă că interdicţia lui Pavel de a învăţa (care era în primul rând condiţionată cultural, şi astăzi nu ne mai obligă), nu se referea la rugăciune, cântare şi profetism, toate acestea fiind acte cultice permise tuturor, ci se referea la a învăţa sau a pune întrebări, activitate socotită pe atunci de competenţa exclusivă a bărbaţilor. Nu-mi este foarte clar la ce se referă apostolul când zice că „Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.” (1 Cor 14:35). Pentru ca să spunem că este o adevărată contradicţie, ar trebui să ştim exact ce a vrut să spună în ambele locuri. Chestiunea cu acoperământul este clară. Cea cu vorbirea nu este suficient de clară. Mai mult, Pavel face apel şi la Lege, deşi Tora nu închide gura nici unei femei, afară de cazul că înţelegem Tora în limbaj rabinic, incluzând Tora orală. 

EC: „Sunt urmarit de intrebarea ’ce a vrut sa spuna de fapt Isus’ si ma trezesc ca si Luther gata sa pun foc la orice epistola sau text de paie din Noul Testament pentru a gasii diamantele in cenusa.”

Dacă trebuie să ghiceşti ce a vrut Iisus să spună, înseamnă că Dumnezeul tău nu ţi-a descoperit pe adevăratul Christos. Din perspectica de unde priveşti, vei putea găsi multe sclipiciuri, dar nu adevărul şi nu pe Iisus. Şi cum se face că unii învaţă de la Luther numai prostiile ? O teologie şchioapă şi o evanghelie chioară nu poate duce decât la o Biblie jumulită. Vai de capul ei de religie ! Dumnezeu Şi-a trimis „Cele Şapte Duhuri” cu mesaje diferite prin „cei şapte îngeri”, pentru ca „cele şapte biserici” din lume să înveţe adevărul în întregime şi echilibrat, să înveţe unii de la alţii şi toţi de la Dumnezeu. Ceea ce au făcut reformatorii, că s-au suspectat unii pe alţii de erezie şi că toţi s-au unit împotriva Reformei Radicale (unde erau şi umaniştii tăi), arată că niciunul din ei nu avea o înţelegere echilibrată. Iar Luther, cu tot echilibrul lui în comparaţie cu schwaermer-ii, era destul de îngust în unele privinţe. Cum ar fi arătat istoria creştinismului dacă Luther ar fi fost mai atent cu Zwingli şi cu Erasmus, dacă Luther şi Calvin s-ar fi întâlnit cu Melanchton să se roage şi să studieze împreună, dacă Zwingli ar fi fost mai atent cu anabaptiştii, dacă anabaptiştii ar fi fost mai atenţi faţă de Reforma moderată şi faţă de liderii lor moderaţi, în special faţă de Glait şi Fischer, Reforma ar fi arătat cu totul altfel. Intoleranţa şi suspiciunile nu vin de la Duhul lui Dumnezeu, iar acolo unde lipseşte Duhul, Evanghelia este prăbuşită. 

EC: „Voi lua ca exemplu doua parabole care contrazic teologia istorica despre canon si inspiratie.”

Cele două parabole despre care ai scris (a semănătorului şi a neghinei) nu au nici un hint că ar fi aplicabile sau că ar fi fost intenţionate cu aplicabilitate la canon şi inspiraţie. Dacă aşa înţelegi tu inspiraţia şi constituirea canonului, nu mă mai mir de teologia ta. Deci, după tine, cărţile biblice sunt ce a mai putut rodi din sămânţa aruncată, iar conţinutul lor este înţesat de neghină (am înţeles bine?). Cred că merită să te gândeşti serios înainte de a propune un asemenea model. Pildele menţionate nu se referă deloc la aplicaţia ta. Trebuie să cauţi alte pilde. Inspiraţia biblică se aseamănă mai degrabă cu creşterea grâului, în care bobul curat şi pleava (paiul) cresc organic împreună şi au fiecare rostul lui. Pleava trebuie separată şi i se dă altă întrebuinţare, iar cu grâul ne hrănim. Grâul este mesajul inspirat, iar paiele sunt contribuţia omenească, cu tot ce ţine de ea, necesare pentru ca mesajul să ajungă până la noi, dar nu sunt pentru hrana spirituală a credinciosului, ci pentru ca să aibă şi omul de ştiinţă ce să rumineze. 

EC: „Cealalta este pilda graului si a neghinei. Cuvintele lui Isus se amesteca cu texte apocrife in acelasi context. Problema este ca nu poti smulge una fara sa o distrugi pe cealalta.”

Aparent, cimilitura ta se potriveşte. Dar cu o mare deosebire. În pilda zizaniei, „un vrăjmaş a făcut lucrul acesta”, pe când în scrierile inspirate, autorul însuşi selectează argumente şi citate, potrivit cu mesajul care i s-a dat şi care slujesc acelui mesaj, chiar dacă nu sunt perfecte. Dacă în pilda zizaniei trebuie să aşteptăm până la seceriş, la judecată, pentru a vedea cum buruiana dracului este smulsă şi aruncată la foc, în cazul scrierilor inspirate este nevoie să identificăm distincţia între mesaj şi elementele umane (chiar când acestea sunt perfecte), pentru a nu confunda paiele cu grâul. Şi aceasta înainte de secerişul lumii.  

EC: „Lucrul cel mai de neinteles in istoria crestinismului este felul in care acesta a reusit sa creieze institutii si concepte inspirate din Isus dar contrare doctrinei bisericii. Crestinismul a generat emanciparea femeii si a claselor de jos, stiinta moderna, umanaismul si iluminismul, pana si decriminalizarea homosexualitatii. Toate acestea sunt contrare doctrinei crestine si literei bibliei, si totusi sunt produsul implicit al crestinismului. T. S. Elliot amintea ca numai in Europa crestina puteau sa apara Darwin si Nietzsche. Istoricul Kenneth Scott Laurette arata ca Marxismul si socialismul au fost generate de “impulsul venit de la Isus”. Ehrman insusi este un ucenic al Galileanului care a fost rstignit din cauza ca nu a acceptat compromis in cautarea si rostirea  adevarului.”

S-ar putea să ai dreptate că tot ce a dat bun lumea modernă vine din sămânţa aruncată de Christos. Eu însă nu cred că toate acestea vin de la Christos. Unele sunt altceva decât grâu, chiar dacă au şi ele un rost acolo. Altele vin din lumina pe care Spiritul lui Dumnezeu a împrăştiat-o permanent asupra minţilor omeneşti, chiar în epocile păgâne. Biblia a produs şi reacţie, nu numai moştenire. Iar în cel mai curat lac sunt şi broaşte, nu numai peşti. Adorarea raţiunii umane este o broască, deprecierea raţiunii umane este altă broască, în fine este multă orăcăială în balta Domnului. Dacă-i mai pui aici pe Darwin şi pe Nietzsche, pe Marx etc., balta face deja valuri mari. O să se supere Mefistofel, că pentru el nu ai mai păstrat nici o binecuvântare. Toate le-ai explicat prin impulsul lui Iisus. Oare Mefisto nu are nimic original? Văd că de el nu pomeneşti absolut nimic, cu totul întâmplător, nici în emisiuni, nici în alte comunicări. Este vreo înţelegere secretă aici? Te opreşte cumva să te iei de el ?   

 

Ultima actualizare în Duminică, 11 Iulie 2010 21:27
 
Contact direct online:
Florin Lãiu

Autentificare