Hainele spiritului

Nu există nici o limbă sfântă, dar dacă am accepta sintagma, ar trebuie să recunoaştem că pentru operele literare, limba sfântă este aceea în care au fost create, iar pentru orice vorbitor, limba sfântă este limba maternă - în cazul nostru, limba română. Simplificând lucurile în mod nepermis, limba este un mijloc de comunicare, nimic mai mult. Dacă înţelegi şi te poţi face înţeles, nu contează ce şi cum spui, cât de curată e pronunţia sau gramatica, sau cu câte gesturi şi onomatopee îţi completezi vocabularul.

Păcat !
Calomnia este în acelaşi timp păcat şi contravenţie, o „afirmaţie neadevărată şi tendenţioasă, care atinge reputaţia şi onoarea cuiva". Când este vorba de cei vii, aceştia se pot apăra, apelând la instanţă. Ce ne facem, însă cu morţii? Ei nu se pot apăra. Nu ştiu cum explică psihologii faptul că oamenii sunt atât de natural înclinaţi spre interpretarea negativă a faptelor semenilor, spre judecarea motivelor lor.

Când este vorba de ai noştri (familie, prieteni), avem tendinţa naturală de a-i apăra de orice acuzaţie care circulă, reacţionând adesea cu indignare înspumată. Când este vorba însă de un individ antipatic, sau de unul de care ne „doare la bască", suntem natural înclinaţi să credem orice zvon nefavorabil. Concluzia este că nu ne iubim semenii, în general, fiindcă suntem mult mai înclinaţi să le aplicăm „dreptatea”, decât compasiunea şi dreapta apărare a numelui.