Exact termenii originali (ebraici sau greceşti) ai Domnului ?

Necredinţa în Biblie, fie compensată cu superstiţii tradiţionale, fie susţinută ştiinţific ori filozofic, este o catastrofă culturală. Textul biblic a devenit un pretext pentru tot felul de interpretări, inclusiv pentru evitarea sau ignorarea totală a Bibliei. 

Dar există şi extrema cealaltă. Printre puţini credincioşi ai Bibliei există un principiu teologic fundamentalist care afirmă inspiraţia "verbală" (cuvânt cu cuvânt) sau totală, în întregime, în amănunt a Sfintei Scripturi.

La adresa http://www.totse.com/en/religion/christianity/homobibl.html , găsim următoarea afirmaţie, pe care am tradus-o, de dragul vizitatorilor (rari) care nu citesc engleză:

„Scripturile plenar-/verbal-inspirate în limbile lor originale (adică Vechiul Testament ebraic şi aramaic, precum şi Noul Testament grecesc) au fost scrise de reprezentanţi omeneşti în stilul şi gramatica lor naturale, dar rezultatul final al scrierilor lor sunt exact cuvintele pe care Dumnezeu intenţiona să fie înregistrate."

Afirmaţia este bine intenţionată, urmărind să exprime şi să fixeze încrederea în ineranţa şi infailibilitatea Bibliei. Dar afirmaţia este nesatisfăcătoare şi defectuoasă. Nesatisfăcătoare, pentru că evidenţa demolează aceste aşteptări nerealiste, oricât ar fi ele de candide. Şi defectuoasă, pentru că afirmaţia este atât contradictorie, cât şi lipsită de importanţă practică.

Iată contradicţia. Dacă scriitorii biblici au scris fiecare în propriul stil (ceea ce implică propria dezvoltare stilistică, propria experienţă şi propriile gusturi literare şi propria voinţă), cum se face că rezultatul final este "exact cuvintele pe care Dumnezeu Însuşi le-ar fi folosit în locul lor" ?

În ce priveşte importanţa practică a acestei credinţe, orice teolog sau filolog care are habar de limbile Bibliei şi mai ales are experienţă în critica textuală (compararea critică a manuscriselor) poate recunoaşte că există diferite tipuri de diferenţe între manuscrise, pe fiecare pagină de Biblie, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Multe din aceste diferenţe nu afectează mesajul Bibliei, dar creează unele probleme de citire şi interpretare. Câteva din ele modifică chiar mesajul autorului. Fără să mai punem la socoteală că de la Exodul egiptean şi până la timpul scrierii manuscriselor de la Marea Moartă avem circa 1300 de ani de tăcere absolută, un timp din care nu ni s-a păstrat nici un manuscris biblic, pentru a-l compara acum cu cele tradiţionale (vechi de peste 1000 de ani) sau cu cele de la Marea Moartă (vechi de 2200 de ani). Sunt convins că, dacă s-ar descoperi un manuscris ebraic din acele timpuri, am putea vedea şi mai multe diferenţe -- probabil neimportante din punct de vedere al credinţei, dar importante în ce priveşte cuvintele şi ideile folosite. Aşadar, chiar dacă autorii sacri ar fi fost inspiraţi în cuvintele lor originale, această ineranţă n-ar fi avut importanţă decât pentru contemporanii lor. Ca să nu mai vorbim de procesul selectării manuscriselor şi al traducerii, care implică multe elemente străine de inspiraţia literalist-verbală.

Modelul de inspiraţie biblică din teologia şi experienţa Ellenei White:

„Biblia nu ne-a fost dată într-un limbaj grandios, supraomenesc. Iisus, pentru a ajunge la om acolo unde se află, a luat natură umană. La fel şi Biblia a trebuit să fie exprimată în limbajul oamenilor, iar tot ce este omenesc este imperfect. Diferite sensuri sunt exprimate prin acelaşi cuvânt; nu există un cuvânt pentru fiecare idee distinctă. Biblia a fost dată pentru scopuri practice.”

„Biblia a fost scrisă de oameni inspiraţi. Totuşi, ea nu reprezintă modul în care gândeşte şi se exprimă Dumnezeu însuşi. Modul de gândire şi exprimare este al agentului omenesc. Dumnezeu, ca scriitor, nu este reprezentat. Adesea oamenii spun: Cutare exprimare din Biblie nu se potriveşte lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu Şi-a pus la încercare puterile în cuvintele, în logica şi în retorica Bibliei. Scriitorii Bibliei au fost secretarii lui Dumnezeu, şi nu condeiele Lui.”

Domnul Se adresează oamenilor printr-o vorbire imperfectă, pentru ca simţurile degenerate, percepţia greoaie a fiinţei pământeşti să poată înţelege cuvintele Lui. Astfel este manifestată condescendenţa lui Dumnezeu. El întâlneşte pe oameni acolo unde sunt ei. Biblia, desăvârşită în simplitatea ei, nu poate răspunde, totuşi, marilor idei despre Dumnezeu, fiindcă ideile nemărginite nu pot fi întruchipate în mod desăvârşit în vehicule mărginite ale gândirii.

Expresiile Bibliei nu sunt exagerate, aşa cum mulţi presupun. Dimpotrivă, expresiile tari pălesc înaintea măreţiei gândului divin, chiar dacă scriitorul a ales cel mai expresiv limbaj prin care să transmită adevărurile unei educaţii superioare. Fiinţele păcătoase pot privi numai o umbră a slavei cereşti.

Nu cuvintele Bibliei au fost inspirate, ci scriitorii ei au fost inspiraţi. Inspiraţia nu acţionează asupra cuvintelor sau asupra expresiilor omului, ci asupra omului însuşi, care, sub influenţa Spiritului Sfânt, este umplut cu gânduri. Dar cuvintele primesc amprenta minţii individuale. Mintea şi voinţa divină sunt combinate cu mintea şi voinţa umană; astfel declaraţiile omului inspirat reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu.”

Care dintre cele două teologii se potriveşte mai bine cu realitatea textului biblic, atunci când îl studiezi în profunzime? Crezurile inerantiste sunt, de regulă, expresii ale unei dorinţe, ale unui ideal, nu ale unui studiu serios al Scripturii. Pentru cei care nu studiază, totul este greşit, sau dimpotrivă, totul este perfect. Cei care studiază învaţă să discearnă în cuvintele imperfecte omeneşti, mesajul perfect al lui Dumnezeu, necesar pentru viaţă şi mântuire.

Bibliografie E. G. White:

1. 1 SM (Selected Messages, Book 1), 1958:20-22; 2. 7 SDABC (S.D.A. Bible Commentary, vol. 7) 1957: 945. 3. MS 24/1886; 4. Let 121: 1901