Limba română se referă la această realitate folosind termenii: sanctuar, templu, locaş sfânt, lăcaş şi biserică. Contrariu părerilor populare, Biblia nu foloseşte un limbaj tehnic, uniform, ci foloseşte un limbaj care era popular la vremea lui, netehnic şi fără consecvenţă absolută în timp şi spaţiu. La fel se întâmplă şi cu terminologia religioasă şi teologică adesea. Un cuvânt poate avea mai multe semnificaţii, iar un concept poate avea diferite denumiri. Să analizăm, mai întâi, termenii utilizaţi pentru a denumi sanctuarul.

Sanctuarul, casa lui Dumnezeu are semnificaţii simbolice, tipologice. Dar simbolurile şi tipurile nu au în mod obligatoriu semnificaţii unice. Într-un anumit context, « lumina lumii » este Christos (Ioan 8:12; 9:5); în alt context, creştinii sunt lumina lumii (Mt 5:14); dar sensul propriu al expresiei rămâne: lumina lumii este lumina fizică a zilei (Ioan 11:9). De asemenea, stânca simbolizează pe Christos-Dumnezeu (Dt 32:4), dar şi pe apostol, pe al cărui cuvânt inspirat se întemeiază Biserica (In 1:42; Mt 16:18; Ef 2:20; Ap 21:41). 

Înţelegerea viziunilor biblice este în general viciată de o percepţie literală a imaginilor. Profetul este înţeles de mulţi credincioşi ca un şaman, care intră în transă, după care spiritul lui părăseşte lumea, călătorind în supranatural, de unde se întoarce în trup, aducând semenilor cunoştinţe supraomeneşti. Din punct de vedere subiectiv, profetul poate simţi experienţa exact ca pe o călătorie, de unde şi expresiile „Duhul m-a răpit şi m-a dus...." (Ez 8:3; 11:1, 24; 43:5); „răpit până în al treilea cer" (2 Cor 12:1). 

Cum arată templul ceresc al lui Dumnezeu? Moise nu ni-l descrie, fiindcă chipul (forma, modelul) pe care el l-a primit pe munte era, mai degrabă, planul sanctuarului de construit (Ex 25:40),[28] şi nu o schiţă a sanctuarului ceresc, aşa cum şi David a primit un plan pentru ceea ce trebuia să construiască fiul său:

Când descrie în Ap 21:22 interiorul cetăţii, Ioan arată că n-a văzut acolo nici un templu, pentrucă Dumnezeu şi Mielul sunt sanctuarul Noului Ierusalim, şi pentru că cetatea însăşi este „cortul lui Dumnezeu cu oamenii; El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor" (Ap 21:3), formulare specifică legămintelor lui Dumnezeu.[34] Cetatea este descrisă având forma cubică a Sfintei Sfintelor (Ap 21:16c; 1Rg 6:20), cu 12 temelii din piatră scumpă identică cu cele 12 pietre scumpe din pieptarul marelui preot (Ap 21:19-20; Ex 28:17-20).[35] Cortul lui Dumnezeu este locuinţa Lui împreună cu fiinţele cereşti (Ap 13:6).

Într-o viziune din anul 1846, pe care Ellen White nu o descrie,[39] a primit confirmarea divină că studiul lui Crosier despre sanctuarul ceresc, publicat în 1845 şi 1846, avea un mesaj esenţial pentru poporul lui Dumnezeu[40] şi a îndemnat pe toţi să-l citească. Oricine crede în darul profetic al Ellenei White înţelege că studiul lui Crozier trebuie să fie corect, pentru toate scopurile practice. Dar ne putem pe bună dreptate întreba, dacă această confirmare din partea Ellenei White însemna înzestrarea lui Crozier cu infailibilitate, şi dacă întotdeauna corectitudinea doctrinală înseamnă şi rigoare exegetică absolută, şi dacă toate aspectele înţelegerii autorului sunt corecte.

După cum Apocalipsa are viziuni diferite ale templului (templelor?) din cer, aceeaşi situaţie, care nu a fost suficient analizată, o întâlnim în scrierile Ellenei White. Este important să observăm că ea vorbeşte despre cele văzute în viziunile ei ca fiind ilustraţii ale realităţilor cereşti, şi nu realitatea în sine:

....Noi am acceptat adevărul, punct cu punct, sub puterea demonstraţiei Spiritului Sfânt. Eu eram luată în viziune, şi primeam explicaţii. Mi se dădeau ilustraţii ale lucrurilor cereşti şi ale sanctuarului, aşa încât eram aşezaţi în poziţia în care lumina strălucea asupra noastră în raze clare, distincte.— Gospel Workers, p. 302.

Demersul teologic de mai sus pare pentru unii o spiritualizare sau o abstractizare a realităţilor cereşti. Adesea se citează cuvintele scrise de EGW în cursul crizei Kellogg, susţinătorul unui tip de panteism: